Azi dimineata, cineva aruncase un om la gunoi.

Statea in picioare in containerul gri, ingropat in resturi pana la genunchi. Scormonea. Stand in picioare in containerul mare, mare cat sa incapa un om intreg. Cat sa incapa o viata intreaga.
Scormonea, rugandu-se la Lume. Ruga Lumea sa nu mai arunce oamenii la gunoi.

privise toata ziua mormanul de prajituri amestecate pe tava, ravasite de dimineata de pitici. o trecea o senzatie de indestulare, desi nu mancase nimic, nu era chiar greata, dar ii venea sa arunce tava in peretii albi ai casutei. weekendurile se simtea mereu asociala, mai ales cand piticii se duceau la rau sa isi faca baia saptamanala. le aprecia interesul pentru igiena dar ar fi preferat sa nu ii mai ravaseasca prajiturile in amestecul acela respingator de creme si blaturi si apoi s-o stearga la ale lor.

se gandi sa se duca in gradina sa isi mai ingrijeasca trandafirii organici, de culoare rosu organic si parfum organic. sa le puna sol organic, sa mai puna niste capcane pentru cartite, sa mai presare niste spini in casutele pasarelelor ca data viitoare sa cante mai convingator. ii trebuiau radacini sanatoase si sange de privighetoare pentru trandafirii ei organici. in schimb, ofta de plictis si isi musca o buza rosie.